Antrenamente în pandemie: Cum se lovește corect un sac de box?

Apariția pandemiei de coronavirus a generat numeroase măsuri restrictive împotriva activității din sălile de fitness, astfel că mulți dintre pasionații de sport au fost nevoiți să-și continue antrenamentele acasă. 

Exercițiile la sacul de box sunt unele dintre cele care pot fi cu ușurință practicate și în cadrul locuinței, mai ales că această formă de mișcare aduce numeroase beneficii. Dacă lucrezi remote, după o zi plină în fața calculatorului îți vei putea detensiona corpul prin câteva lovituri în sacul de box, însă totodată ai posibilitatea de a-ți îmbunătăți condiția fizică și sănătatea. 

Totuși, un astfel de antrenament este solicitant și reprezintă un real test de rezistență, așa că este important să pui în aplicare tehnicile corecte pentru a te bucura de această activitate. Descoperă mai departe cum se lovește corect sacul de box.

Încălzirea înainte de antrenament

La fel cum nu trebuie să te grăbești atunci când vrei să cumperi un produs de calitate, și îți rezervi timp ca să cauți saci de box la preț avantajos, așa trebuie să-ți acorzi câteva minute și pentru încălzire înainte de orice antrenament. 

Acest lucru este deosebit de important ca să eviți accidentările, crampele musculare sau chiar leziuni ale ligamentelor. Așadar, sari coarda, rotește brațele și încheieturile mâinilor sau fă câteva exerciții de stretching cel puțin 5 minute înainte de a te apuca să lovești sacul de box.

Moduri de lovire a sacului staționar

Loviturile de împingere reprezintă mai degrabă încercarea de a trece cu pumnul prin țintă. Ele necesită mai multă energie și forță și nu sunt foarte potrivite începătorilor pentru că aceasta este reacția naturală a unui sportiv de performanță. 

Snap punch sau loviturile rapide percutante sunt cele în care îți lași pumnii să revină în poziția de început după impact. Coatele sunt relaxate, pe lângă corp, aceasta fiind garda clasică.

Loviturile în serie sunt cele în care o mișcare de tras cu pumnul este repetată de mai multe ori, în succesiuni rapide. În această situație este foarte important felul în care lovești, fiind de preferat să te miști în jurul sacului de box relaxat, în tip ce îl lovești. Ritmul corpului tău trebuie să fie fluid și destins, iar loviturile efectuate în combinații repetate de cel puțin trei lovituri, cu pauze foarte scurte între ele.

Lovirea unui speed bag

Dacă intenționezi să folosești un sac de tipul speed bag, cel mai simplu mod de a te familiariza cu acesta este să-l lovești urmând ritul lui natural. Spre deosebire de sacul de box clasic, rezistența și răspunsul acestui aparat de tip speed bag sunt mai mari. 

Așadar, pentru fiecare lovitură, speed bag-ul va ricoșa de trei ori, ceea ce înseamnă că e necesar să aștepți până când o să-l lovești din nou. De asemenea, este esențial să nu lovești sacul direct cu montul degetelor, cel puțin la început, ca să-ți poți tempera mișcările și viteza pe măsură ce te obișnuiești cu ritmul reculului.

Ai grijă să ții ambele mâini aproape de speed bag, să lovești rapid și succesiv. Utilizarea corectă a sacului presupune mișcarea brațelor în cercuri mici atunci când lovești, ca să poți păstra un ritm cât de cât constant, nu foarte puternic. 

Pentru folosirea unui speed bag nu ai neapărat nevoie de mănuși de box clasice, ci poți purta unele de kick-boxing sau doar bandaje de mână.

Antrenamentul picioarelor la sacul de box

În cazul în care vrei să faci exerciții și pentru membrele inferioare, trebuie să-ți dezvolți mișcări de picioare bine definite. Pentru un astfel de antrenament e necesar să stai în poziție dreaptă, fără să te înclini în față sau în spate. 

Mersul în jurul sacului de box te va ajuta să-ți păstrezi mobilitatea, dar ai grijă să nu sari prea mult sau prea sus, ci să încerci să faci rotații sărind foarte ușor, în același timp în care faci pași mici în lateral.

Un antrenament corect la sacul de box presupune lovituri bine plasate și o mișcare corporală intensă. Aceste exerciții sunt dinamice, te ajută să-ți menții tonusul mental la un nivel optim, să reduci stresul și să-ți lucrezi corpul, mai ales că pot fi executate chiar și în spațiile restrânse.

Read Previous

Dimensiunea ideală pentru ecranul unui laptop. Cum alegi modelul potrivit?

Read Next

Videochat de acasă sau din studio? Avantaje și dezavantaje pentru fiecare opțiune

Most Popular