Cărțile de istorie sunt educative, sunt interesante și sunt atrăgătoare pentru un număr mare de cititori. Dacă și tu ești pasionat de istorie, acum este momentul să începi să explorezi. Dacă ești în căutarea celor mai bune cărți de istorie, recomandarea noastră este să te inspiri și din lista de mai jos.
Cernobâl
Iată o relatare tulburătoare care te ajută să îți faci o imagine corectă despre ceea se s-a întâmplat la Cernobîl în anul 1986, cu tot dramatismul acestui eveniment. Vei descoperi poveștile celor care au fost prinși de explozie și ale celor care au reușit să face imposibilul și să stingă un incendiu adormind reactorul. Dincolo de această narațiune alertă și foarte plapitantă, cartea este scrisă de un supraviețuitor al dezastrului, care vede în profunzime modul în care acest eveniment a avut loc.
Evadare de la Auschwitz
În timp ce o mașină de război nazistă zdrobește Europa, tânărul Jacob Weisz este nevoit să plece din țara lui și să se alăture rezistenței din Belgia. După ce o operațiune de salvare scapă complet de sub control, Jacob ajunge prizonierul unui tren care va merge în sudul Poloniei. Fiind condamnat la muncă în Auschwitz, el se aliază cu un francez și face tot posibilul pentru a evada din acest coșmar. Scopul acestora este să plece in Occident și să poată alerta aliații despre tot ce se întâmplă în Polonia.
Cum am ajuns aici
Iată și un volum ilustrat în care Steven Johnson explorează istoria inovațiilor, urmărind firul în care evoluează 6 tehnologii esențiale pentru viața modernă – ceasurile, lentilele, frigul și sunetul, de la crearea lor de către persoane pasionate de domeniu și până la consecințele istorice pe care le au. Cu ajutorul poveștilor surprinzătoare despre momentele de inspirație maximă, vei descoperi modul în care tehnologia a evoluat și s-a transformat, uneori dintr-o pură întâmplare. Iată istoria secretă a tuturor obiectelor esențiale pentru viața cotidiană.
Viața după Auschwitz
Eva este arestată de naziști la 15 ani și dusă în Auschwitz, unde trebuie să se bazeze pe noroc și determinare pentru a supraviețui condițiilor din interior, dar și pe mama sa, care a fost deportată alături de ea. Atunci când lagărul este eliberat, cele două încep o lungă călătorie în care vor să ajungă acasă și să găsească rudele rămase acasă. Din nefericire însă, vor descoperi că tatăl și fratele Evei au fost uciși. Această poveste relatează întocmai condițiile din război și condițiile din lagărele naziste.
Sapiens – scurtă istorie a omenirii
Sapiens este o carte publicată în Israel care a devenit rapid bestseller internațional și a fost tradusă în numeroase limbi. Acum 100.000 de ani, pe pământ au fost aproximativ 6 specii de oameni. În prezent, existăm doar noi. Unde au dispărut ceilalți și ce s-a întâmplat cu ei? Sapiens îmbină istoria și știința astfel încât să fie pus în discuție tot ce știm despre noi. Vei afla astfel cum am ajuns să evoluăm de la mai multe specii și până în prezent, când am devenit doar o singură specie, care încalcă normele de selecție naturală.
Acestea sunt doar câteva idei, dar vei găsi mai multe pe Bookzone, unde poți achiziționa chiar la promoție titlurile preferate.