Întreținerea curții: 6 etape de urmat pentru un aspect îngrijit

O curte îngrijită îți oferă confort vizual, iar dacă ți-ai propus să te ocupi de ea ca la carte, e bine să te documentezi temeinic, pentru a afla care sunt pașii pe care trebuie neapărat să îi parcurgi în acest sens. 

Iată care sunt lucrările de întreținere de care are nevoie curtea ta și ce ar trebui să faci pentru ca aceasta să arate minunat. 

Tăierea gazonului

Tăierea gazonului la aceeași dimensiune poate fi o muncă solicitantă, mai ales în contextul creșterii gazonului după ploaie. Totuși, mașinile de tuns iarba îți oferă exact soluția de care ai nevoie, pentru că îți eficientizează munca. 

Mașinile de tuns iarba automatizează procesul de tăiere și necesită doar un operator, spre deosebire de tăierea manuală, unde procesul poate fi unul obositor. 

Delimitarea zonelor curții

Dacă în curte ai și o zonă cultivată, pe lângă cea de gazon, atunci ar trebui să le delimitezi cu ajutorul unor garduri. Poți folosi garduri din plasă bordurată sau garduri din lemn, astfel încât să beneficiezi și de un grad sporit de vizibilitate pe lângă funcționalitatea efectivă. 

În plus gardurile pot fi vopsite astfel încât să aibă și un aspect plăcut, care să se integreze cât mai bine în ansamblul peisagistic al grădinii tale. 

Nu uita să delimitezi zona pentru păsări și animale, pentru a fi sigur că acestea nu vor interfera cu zonele cultivate. 

Placarea aleilor de acces

Cele mai citite articole

Aleile de acces îți vor oferi posibilitatea de a te deplasa în grădină fără a fi nevoit să pășești pe zonele cultivate. Aleile pot fi placate cu piatră naturală sau poți opta pentru varianta de betonare a acestora. De asemenea, marginile aleilor pot fi placate cu cărămidă sau piatră de râu, astfel încât să obții un efect estetic cu adevărat uimitor. 

Dacă vei avea nevoie de alei pentru autovehicule, asigură-te că aplici pe suprafață o substanță cu rol protector, astfel încât roțile mașinii să nu ducă la erodarea suprafețelor. 

Plantarea florilor la marginea aleilor

Pentru a-ți înfrumuseța curtea, poți opta pentru plantarea a cât mai multe soiuri de flori, cât mai colorate. În acest fel te vei putea bucura de cât mai multe culori  în propria grădină, iar dacă alegi soiuri diferite, care înfloresc în anumite perioade ale anului, te vei bucura de florile tale pentru cât mai mult timp. 

Curățarea terasei exterioare

Dacă ai o terasă exterioară, iar aceasta este placată cu piatră naturală, atunci ar trebui ca operațiunea de curățare a pardoselii să fie inclusă în întreținerea propriu-zisă a curții. Folosește un aparat de curățat cu presiune cu care să speli suprafața, astfel încât urmele de praf sau mușchi să dispară. De asemenea poți curăța și piscina, eliminând apa și curățând temeinic toată suprafața acesteia. 

Reparații la nivelul gardului 

Gardul care îți împrejmuiește proprietatea este important să fie integru, fără defecțiuni sau goluri. În funcție de materialul din care este realizat gardul, trebuie să verifici dacă acesta are unele imperfecțiuni ca urmare a uzurii zilnice. 

Dacă te decizi să îl înlocuiești, ai foarte multe opțiuni la îndemână: garduri din tablă, garduri din lemn, gard din fier forjat sau din plasă bordurată sau garduri hibride din fier forjat și policarbonat. 

Întreținerea curții nu trebuie să devină o povară, așa că ia în considerare aceste etape pentru a te bucura de un aspect exemplar al gospodăriei tale, dar și de o funcționalitate pe măsură. 

Cele mai citite articole

Read Previous

Cum îți dai seama de calitatea ușilor online

Read Next

3 criterii de care să ții cont când alegi hainele pentru fetița ta

Most Popular