Eleganța feminină: 6 sfaturi de stil pentru un aspect impecabil

Eleganța este mai mult decât un stil, este o stare, un mod de viață, și uneori – o provocare. Când vorbim despre eleganță nu ne referim doar la rochii de gală și la pantofi strălucitori, ci la modul în care o femeie alege să poarte anumite piese vestimentare zi de zi. Dacă îți dorești să fii o femeie elegantă, iată câteva sfaturi și trucuri vestimentare, care te-ar putea inspira.

Alege întotdeauna hainele potrivite

Secretul eleganței feminine constă în alegerea hainelor potrivite, tocmai de aceea este recomandat ca orice femeie să aibă în garderoba sa câteva rochii clasice și pantofi de calitate. 

Însă, o ținută elegantă nu trebuie să fie banală. Dimpotrivă, eleganța este dată de modul în care combini anumite articole vestimentare și de materialele textile pe care le alegi.

Încearcă întotdeauna să alegi ținute decente, care să te pună în valoare. Iar pentru astfel de outfituri ai nevoie de câteva piese vestimentare cheie, cum ar fi un sacou, o rochi midi, o cămașă din mătase și o fustă dreaptă sau plisată. În ceea ce privește încălțămintea, alegerea ideală vor fi mereu pantofii stiletto, însă și pantofii cu toc kitten sau sandalele pot fi o bună opțiune.

Investește în articole de calitate

O femeie elegantă va investi mereu în câteva accesorii de calitate, în loc să cumpere zeci de produse ieftine. Întotdeauna eleganța se reflectă prin alegerile de bun gust pe care le facem, așa că poți pune deoparte o sumă mai mare de bani, pentru a cumpăra o geantă de calitate sau o pereche de pantofi clasici din piele. 

Poartă mărimile potrivite

Întotdeauna o femeie elegantă trebuie să poarte piese vestimentare în mărimea potrivită. Așa că dacă îți dorești un look rafinat, ar trebui să renunți la hainele mult prea mulate sau la cele prea largi. Evită cămășile oversized sau topurile strâmte și decoltate, și optează pentru o rochie cu imprimeu, care te va pune în valoare și pe care o poți accesoriza cu o pereche de balerini sau stiletto. De asemenea, și un sacou cambrat sau o pereche de pantaloni de costum cu o croială potrivită pot fi niște alegeri vestimentare corecte.

Alege haine care nu se demodează

Optează mereu pentru piese vestimentare care sunt la modă în orice sezon. Astfel, vei putea obține întotdeauna outfituri elegante, fără să investești constant în noi articole vestimentare. Spre exemplu, din garderoba unei femei elegante nu ar trebui să lipsească sacoul, paltonul, rochia midi, fusta creion, pantalonii de costum, sau cămășile simple.

Adoptă o postură corectă

Pe lângă o ținută bine aleasă, o femeie elegantă trebuie să aibă întotdeauna grija de postura sa. Așa că spatele trebuie să fie drept, umerii jos, capul sus și privirea mereu înainte. Gândește-te la toate modelele internaționale și la postura pe care acestea o au pe podium și inspiră-te din stilul lor enigmatic și impunător.

Alege accesoriile potrivite

O ținută elegantă trebuie să fie completată cu accesorii de calitate, așa că ar fi ideal să investești în produsele potrivite. Spre exemplu, în cazul genților, ar trebui să optezi pentru modele din piele, în nuanțe închise, pe care să le poți asorta cu diferite ținute. Tot din gama accesoriile utile fac parte și pălăriile din stofă, eșarfele din mătase și curelele subțiri. 

La rândul lor, și bijuteriile au un rol esențial. Așa că o femeie elegantă trebuie să opteze întotdeauna pentru bijuterii discrete, din aur sau argint, care să se potrivească mai multor ținute.

Acestea sunt doar câteva trucuri de stil care îți pot aduce un plus de eleganță. Însă, o femeie cu adevărat elegantă trebuie să fie întotdeauna politicoasă, să respecte bunele maniere și să facă o impresie bună oriunde ar merge, atât prin vestimentația sa, cât și prin comportamentul său.

Read Previous

Cele mai importante motive pentru a vizita Corfu

Read Next

Cu ce curățăm geanta de piele?

Most Popular