Cum să te pregătești pentru renovarea locuinței? 4 sfaturi utile

Orice locuință necesită din timp în timp anumite reparații sau modificări, iar aceste lucrări impun o pregătire prealabilă.

În primul rând, trebuie să te pregătești sufletește pentru perioada ce va urma, pentru că renovarea locuinței presupune cheltuieli, alergătură și diminuarea temporară confortului cu care erai obișnuit în propria casă. Dacă proiectul de renovare este unul amplu, ai putea fi chiar nevoit să te muți o perioadă la prieteni sau la rude – ceea ce, iarăși, nu este foarte confortabil.

Presupunând că te-ai pregătit psihic pentru renovarea casei, hai să vedem și cum ar trebui să acționezi în practică!

Evaluează și planifică

Totul începe cu evaluarea stării locuinței, pentru a vedea care sunt zonele în care trebuie intervenit cu reparații. Trebuie să verifici tencuiala, tâmplăria, pardoselile, precum și instalațiile  sanitare și electrice. În funcție de rezultate, poți stabili lucrările necesare și materialele de care ai nevoie.

Apoi, întocmește un plan de acțiune stabilind de unde trebuie să începi și cu ce trebuie să continui. Dacă vrei să faci anumite modificări în locuință, verifică încă o dată dacă planul tău este unul viabil, de preferat cerând și opinia unui specialist în construcții.

Stabilește bugetul

După ce ai făcut planul lucrărilor și materialelor necesare, e momentul să treci la calcule pentru a vedea cam cât te va costa toată „distracția”. Indiferent care va fi suma rezultată, poți fi sigur că vei cheltui mai mult de atât, pentru că de fiecare dată apar cheltuieli neprevăzute.

Așadar, la bugetul calculat mai adaugă o marjă de 20%-25% – bani pe care e bine să îi ai la dispoziție, chiar dacă nu va fi nevoie să îi cheltuiești pe toți.

După aceea, trebuie să te asiguri că ai la dispoziție suma necesară, iar dacă nu, să găsești o sursă de finanțare.

Cele mai citite articole

În ultimă instanță, poți aștepta până când strângi toți banii, dar în acest timp costurile se pot modifica.

Comandă materiale de calitate

Imediat ce ai la dispoziție fondurile necesare, pasul următor este achiziția materialelor de construcție. Sfatul nostru este să nu faci rabat de la calitate și să comanzi doar de la furnizori de încredere, cum ar fi Piatraonline.ro. Aici găsești materiale de construcții Weber, care includ o gamă largă de produse de zidărie și pentru alte amenajări.

Indiferent de unde vei comanda, este de preferat să achiziționezi toate materialele necesare de la un singur furnizor, pentru că astfel poți beneficia de anumite reduceri sau bonusuri.

Eliberează spațiul

După ce ai făcut rost și de materiale, o ultimă etapă pregătitoare înainte de începerea lucrărilor constă în eliberarea spațiului din locuință. Totodată, acesta este un moment perfect de a scăpa odată pentru totdeauna de lucrurile de care nu mai ai nevoie și care își ocupau loc în casă.

Golește șifonierele, sertarele, beciul și alte spații de depozitare și o fă  o selecție amănunțită a lucrurilor pe care vrei să le oprești. Restul merg la gunoi sau, după caz, le poți dona sau vinde ulterior.

Urmează apoi mutarea mobilei, a covoarelor și a electrocasnicelor din încăperile în care urmează să lucrezi. Ideal este să găsești pentru toate un spațiu de depozitare, însă în lipsa acestuia le poți duce în alte încăperi, de unde să le muți din nou când vei ajunge și acolo cu lucrările.

Dacă nu este neapărat nevoie să eliberezi complet o cameră, mobila poate fi mutată în mijloc și acoperită cu folie care să o protejeze de praf și stropii de var sau vopsea.

Odată parcurși toți acești pași, poți începe renovarea locuinței, conform planului de bătaie despre care ți-am vorbit mai devreme. De preferat este să lași treaba în seama unei echipe de muncitori specializați, pentru că astfel lucrurile vor decurge mult mai repede, iar rezultatul final va fi cel pe care ți-l dorești.

Cele mai citite articole

Read Previous

Ce este un filtru HEPA și unde poate fi întâlnit?

Read Next

De ce trebuie să ții cont atunci când alegi geamurile de termopan?

Most Popular