Problemele de vedere sunt printre afecțiunile care nu își fac simțită prezența în stadiu incipient decât subtil, prin anumite semne. Deși majoritatea ar putea spune că viciile de refracție se instalează odată cu înaintarea în vârstă, acest lucru nu este adevărat. Din pricina ecranelor și luminii albastre, al programului de lucru care presupune multe ore petrecute în fața calculatoarelor, dar și a poluării, deficiențele de vedere se pot instala indiferent de etate.
Cu toate acestea, sunt anumite semne care îți pot sugera că ai nevoie de ochelari de vedere. Unul dintre cele mai importante lucruri este să nu le neglijezi, mai ales dacă acestea încep să apară cu o frecvență crescută. Următoarele manifestări pot fi semnale de alarmă pe care ar trebui să le iei în considerare:
Te confrunți cu reducerea acuității vizuale
Chiar dacă dimineața ochii tăi par să nu aibă nicio problemă, după câteva ore petrecute în fața calculatorului, a televizorului sau seara, când termini programul la serviciu poți întâmpina anumite probleme. Printre acestea se poate număra:
- Nevoia de a te apropia atunci când citești;
- Nevoia de a te îndepărta pentru a vedea clar scrisul;
- Tendința de a sta cu ochii foarte aproape de ecranul calculatorului atunci când lucrezi;
- Vederea încețoșată a anumitor obiecte, chiar dacă acestea se află în proximitatea ta;
- Dificultăți de vedere după un anumit interval de timp din zi.
Ia în considerare că aceste semne ar trebui să te alerteze imediat. Îți poți verifica vederea gratuit la Lensa, deoarece un consult oftalmologic este singura metodă de a remedia sau încetini aceste manifestări.
Ai dureri de cap
Unul dintre primele simptome care pot semnala instalarea problemelor de vedere sunt migrenele. Deși acestea pot avea mai multe cauze, acestea pot fi excluse pe baza factorilor favorizanți sau a contextului. Durerile de cap pot apărea atunci când ochii obosesc mai rapid și este nevoie de un efort mai mare de concentrare și stabilizare a vederii. Dacă acestea apar frecvent, este recomandat un consult de specialitate.
Amețești brusc și ai stări de somnolență
Există situații în care nu conștientizezi că vederea ta începe să se șubrezească, însă corpul trage un semnal de alarmă. Acesta se poate manifesta prin somnolență sau prin senzația de amețeală care apare în urma anumitor mișcări. Este foarte probabil să ai o surpriză atunci când încerci o pereche de lentile în cadrul unei examinări oftalmologice – cu alte cuvinte, afli cât de bine ar trebui să vezi.
Îți simți ochii obosiți
Oboseala ochilor se poate manifesta prin uscăciune, nevoia de a clipi des sau prin usturime ori dureri bruște. Dacă observi că acest lucru a început să se întâmple mai des decât în trecut sau realizezi că nu poți să te uiți atent la ceva fără să clipești constant, înseamnă că ochii tăi te alertează. Ia atitudine la momentul potrivit și poți preîntâmpina probleme mai grave.
Observi obiecte plutitoare în câmpul vizual
La fel ca în cazul migrenelor, prezența anumitor puncte plutitoare în câmpul vizual poate fi unul dintre primele semne ale unor probleme de vedere. Acele obiecte nu sunt de fapt reale, însă ele pot fi observate atunci când privești ceva cu atenție sau pentru un timp îndelungat.
Problemele de vedere se instalează, de obicei, treptat și discret. Dacă te confrunți cu unele dintre semnele de mai sus, este indicat să faci un control oftalmologic. Acesta este recomandat și anual, chiar dacă nu există semne ale unor deficiențe.