Ce trebuie să știi despre bacteria Rickettsia conorii

Rickettsia conorii reprezintă un tip de bacterie care se transmite prin mușcătura de căpușă sau de purice. Există câteva aspecte pe care trebuie să le știi despre bacteria Rickettsia conorii și pe care le prezentăm în acest material.

Generalități

Rickettsia conorii duce la dezvoltarea unei afecțiuni sezoniere (cu incidență crescută vara) care este cunoscută sub denumirea de „febră pătată” sau „febră butonoasă”, iar în unele cazuri, poate duce și la apariția tifosului. Prezența în organism a infecțiilor provocate de această bacterie se face prin analiza anticorpilor Rickettsia conorii, care sunt de două tipuri: IgM și IgG. 

Pentru ca rezultatele analizei să fie concludente, pacientul trebuie ca după 10 zile să repete analiza. Examinarea clinică a pacientului face parte din procesul de diagnosticare, alături de testul de sânge.

Când se recomandă testarea?

Medicul recomandă efectuarea testului de sânge pentru identificarea anticorpilor IgM și ImG atunci când persoana este suspectă de infectare cu bacteria Rickettsia conorii. Manifestările nu trebuie ignorate.

Care sunt simptomele? 

Unele dintre simptomele comune ale infecției cu bacteria Rickettsia conorii sunt următoarele:

  • febră;
  • cefalee;
  • manifestări la nivelul plămânilor sau al creierului;
  • leziuni cutanate care seamănă cu pete negre;
  • diverse tipuri de erupții cutanate.

Alte manifestări posibile: meningită, insuficiență renală, insuficiență cardiacă, miocardită. În cazurile severe, poate surveni decesul. 

Vârsta înaintată este un factor ce contribuie la apariția formelor grave ale infecției cu bacteria Rickettsia conorii. Alți factori favorizanți sunt etilismul cronic și erupția purpurică.

Cum se efectuează procedura de recoltare?

Se recoltează o mostră de sânge de la nivelul unei vene din braț, iar proba se depozitează în vacutainere fără anticoagulant. Recoltarea se face dimineața, a jeun (înainte ca pacientul să ia masa), sau postprandial (după ce a luat masa).

Cele mai citite articole

Procedura de recoltare este simplă, nefiind necesar ca pacientul să se pregătească de aceasta într-un anumit mod. În cazul în care serul este intens hemolizat, nu se ia în calcul analiza. Anticorpii IgM și IgG pot fi detectați după ce a trecut o săptămână de la momentul infectării, când organismul începe să îi producă.

Stabilirea diagnosticului

Medicul ține cont de simptomele pacientului și le asociază cu informațiile pe care le obține din rezultatele analizei, iar în acest mod stabilește diagnosticul. Acesta îi adresează pacientului întrebări cu privire la perioada infectării.

Infecția cu bacteria Rickettsia conorii are o perioadă de incubație cuprinsă între 2 și 14 zile. După sosirea rezultatelor analizelor, se recomandă repetarea testului de sânge, la circa 10 zile distanță. Medicul compară după aceea rezultatele celor două analize, pentru a stabili nivelul în care boala progresează. 

Specialistul stabilește schema de tratament pentru Rickettsia conorii în funcție de stadiul bolii și de cât de repede avansează aceasta. Pe baza corelării rezultatelor celor două analize, medicul va putea determina și intervalul de timp în care anticorpii specifici se pot identifica în organism. De regulă, perioada respectivă se încadrează între 10 luni și 12 luni.

În cazul în care prezinți simptomele care sunt asociate cu infectarea cu bacteria Rickettsia conorii, mergi la un consult medical și respectă întocmai recomandările specialistului!

Surse de informare:

1. Wächter, Miriam, et al. “Serological Differentiation of Antibodies against Rickettsia Helvetica, R. Raoultii, R. Slovaca, R. Monacensis and R. Felis in Dogs from Germany by a Micro-Immunofluorescent Antibody Test.” Parasites & Vectors, vol. 8, no. 1, 2015, p. 126, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, 10.1186/s13071-015-0745-1;

2. Akram, Sami M, et al. “Rickettsia Prowazekii.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 30 Apr. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov.

Cele mai citite articole

Read Previous

5 lucruri pe care să le iei în calcul atunci când vrei să te muți într-un oraș nou

Read Next

Chelsea vrea să facă din nou surpriza! Ce șanse au Joao Felix și Enzo Fernandez la trofeul Ligii Campionilor

Most Popular