Te protejează de mirosurile neplăcute și te ajută să te simți proaspătă și încrezătoare pe tot parcursul zilei. Este vorba despre deodorant, acel produs care nu poate lipsi din trusa de îngrijire personală a niciuneia dintre noi. Pentru a te bucura de toate beneficiile sale, este însă important să alegi deodorantul potrivit pentru tine, lucru care, în ciuda gamei variate de astfel de produse disponibilă pe piață, nu este întotdeauna ușor de făcut. Ți-am pregătit câteva sfaturi care te vor ajuta să faci alegerea potrivită.
1. Stabilește care sunt nevoile tale
Transpiri mai mult sau mai puțin? Ai un stil de viață activ, faci multă mișcare sau îți petreci cea mai mare parte a zilei stând la birou? Sunt întrebări ale căror răspunsuri te vor ajuta să-ți dai seama dacă ai nevoie de un deodorant ce oferă o protecție mai puternică sau poate de un antiperspirant. Deși confundate adesea, aceste două tipuri de produse au roluri diferite: deodorantul va neutraliza și masca mirosurile neplăcute ale transpirației, în timp ce antiperspirantul conține ingrediente active care reduc cantitatea de transpirație produsă de glandele sudoripare.
Ține, de asemenea, cont și de tipul pielii tale. Dacă este mai sensibilă sau tinde să se irite ușor, vei avea nevoie de un deodorant a cărei formulă nu include ingrediente ce pot provoca iritații, cum ar fi alcoolul sau sărurile de aluminiu. Din fericire, există produse create pentru persoanele cu pielea sensibilă, care nu conțin astfel de ingrediente. Un exemplu în acest sens sunt produsele de la Borotalco.
2. Decide ce tip de deodorant preferi: roll-on, spray sau stick
Deodorantele sunt disponibile sub formă de roll-on, stick sau spray. Cele din prima categoria sunt ușor de aplicat și destul de eficiente în combaterea mirosurilor neplăcute. Nu toată lumea apreciază însă senzația aceea umedă, rece, pe care o lasă după aplicare, și faptul că poate dura un timp până se usucă. Spray-urile sunt ușor de utilizat și oferă o acoperire mai largă a zonei axilare, ceea ce le face ideale pentru persoanele care transpiră mai mult sau care doresc o protecție mai mare împotriva mirosurilor neplăcute. Ele se usucă rapid și pot fi folosite de mai multe persoane, dar se pot termina mai repede. Ca și deodorantele roll-on, cele de tip stick sunt ușor de aplicat și destul de eficiente. Totuși, în funcție și de formula lor, tind să lase reziduri pe haine.
Fiecare tip de deodorant are o textură diferită și anumite avantaje și dezavantaje. Cea mai simplă modalitate de a afla care dintre ele este pe placul tău este să testezi diverse tipuri de deodorante.
3. Citește cu atenție lista de ingrediente
Înainte de a achiziționa un deodorant, nu uita să verifici ce ingrediente conține acesta, mai ales dacă ești în căutarea unui produs cu ingrediente cât mai naturale și mai eficiente sau dacă ai avut în trecut reacții alergice la astfel de produse. În general, deodorantele cu ingrediente naturale și fără aluminiu sunt considerate cele mai sigure și mai sănătoase opțiuni.
În funcție de nevoile și de preferințele tale, vei dori să te asiguri că deodorantul pe care intenționezi să-l folosești nu conține nici alcool sau parfum. Sau poate cauți un deodorant care te protejează de mirosuri neplăcute, cu un miros discret, care în același timp îți hidratează și pielea. Este important să știi exact ce conține deodorantul tău – numai astfel îți vei da seama dacă este potrivit pentru tine.
Gama de deodorante disponibilă pe piață este una foarte variată. Există, de exemplu, deodorante fără alcool, deodorante fără săruri de aluminiu, cu sau fără parfum, deodorante cu protecție ridicată ori chiar deodorante special create pentru femei sau bărbați. Indiferent de preferințele și nevoile tale, vei găsi ceea ce cauți fără prea mare dificultate, în special dacă ții cont și de sfaturile de mai sus.