Cum să organizezi o petrecere tematică pentru copilul tău

Organizarea unei petreceri pentru aniversarea copilului tău poate reprezenta o sursă de stres dacă nu ai un plan bine stabilit. Din fericire, cu ajutorul ideilor de mai jos, misiunea ta de părinte va fi mai uşor de îndeplinit. Locaţia, mâncarea, lista de invitaţi sunt doar câteva din aspectele de care trebuie să ţii cont.

Alege o temă

ABC-ul unei petreceri tematice începe evident cu tema aleasă. Activităţile, desenele animate, filmul, jocul sau jucăriile preferate de sărbătorit pot dicta tematica petrecerii. Din fericire, producătorii de recuzită pentru petreceri s-au aliniat la acest trend şi oferă o mulţime de instrumente ajutătoare personalizate cu orice imagine doreşti. Nu ezita să îţi consulţi copilul în luarea acestei decizii. Alegeţi împreună dintr-o listă ce poate include sporturi, sportivi, jocuri video, eroi de desene animate sau filme, prinţese, sirene, dinozauri, piraţi, doctori, poliţişti, pompieri sau orice altă preferinţă.

Invită participanţii

În funcţie de locul în care organizezi petrecerea vei putea stabili un număr de invitaţi, astfel încât fiecare să aibă spaţiul necesar pentru a se simţi bine. Alege de la început dacă va fi o petrecere doar pentru copii sau sunt invitaţi şi părinţi, bunici sau însoţitori. Poţi invita de la membrii familiei apropiate şi câţiva prieteni până la colegii de clasă şi de activităţi extraşcolare. O petrecere reuşită poate fi organizată la fel de uşor acasă sau într-un spaţiu închiriat. Modul de a-i invita rămâne tot la latitudinea ta şi a sărbătoritului. Poţi alege să trimiţi invitaţii cumpărate din librărie, personalizate de propriul computer sau pe un site dedicat sau realizate de mână chiar de copilul tău. Varianta cea mai simplă rămâne trimiterea unui mesaj electronic prin email, pe telefon sau pe reţelele de socializare, de la părinte la părinte, cu toate datele necesare.

Asigură decorul, activităţile şi jocurile

Cele mai citite articole

O petrecere tematică trebuie să fie plină de imagini ale subiectului ales. Atât pentru acasă, cât şi pentru spaţiile închiriate de joacă vei avea o mulţime de variante de bannere, tacâmuri şi pălării de petrecere, confetti, panglici, baloane din folie, tip figurine şi costume tematice. Poţi alege să cumperi tot instrumentarul, să îl închiriezi sau să-l realizezi personal. Restaurantele cu spaţii de joacă au marele avantaj de a-ţi pune la dispoziţie o gamă variată de jocuri care să-i întreţină pe copii. Dacă organizezi acasă, trebuie să te ocupi personal de acest aspect. Unul sau mai mulţi animatori de petreceri te pot scăpa de această grijă.

Mâncarea

Mâncarea este un subiect sensibil, mai ales când vorbim despre copii. Trebuie să ţii cont de restricţiile alimentare pe care le pot avea cei mici. Încearcă să afli de la fiecare părinte dacă vreunul dintre invitaţi prezintă alergii sau restricţii în acest sens. Tematica aleasă pentru petrecere te poate ajuta în luarea unei decizii. Spre exemplu, dacă ai ales împreună cu copilul tău o petrecere cu tema Ţestoaselor Ninja, alegerea naturală pentru masă nu poate fi decât pizza. Orice meniu ai alege, pregăteşte sau comandă totul dinainte, pentru ca la ora stabilită să fie masa pregătită. Se înţelege de la sine că piesa centrală şi îndelung aşteptată de copii va fi tortul de la final. Ţine cont de temperatură, de preferinţe, de numărul participanţilor şi alege doar produse de calitate, pe cât este posibil fără alergeni. Partea cea mai bună este că tortul poate fi ornat în spiritul petrecerii. Dacă ai ales ca invitaţii să vină însoţiţi de adulţi trebuie să organizezi o masă şi pentru ei.

Copiii adoră aniversările, asta este clar. Petrecerile reprezintă prilejul perfect pentru a se distra, a se juca cu prietenii, a se îmbrăca aşa cum doresc şi, de ce nu, a mânca desertul preferat! Sfaturile de mai sus te vor ajuta să te bucuri împreună cu cei mici de o petrecere reuşită, eliberându-te de stresul organizării.

Cele mai citite articole

Read Previous

Cat se castiga minim din videochat?

Read Next

De ce să alegi un odorizant auto profesional

Most Popular